70 de ani de la execuția lui Titus Onea, roșianul din rezistența anticomunistă

Titus Onea (n. 10 ianuarie 1925, Roșia Montană – m. 28 octombrie 1949, Sibiu)

Pentru că urmărim îndeaproape comunitatea din Roșia Montană, publicăm astăzi, la comemorarea a 70 de ani de la execuție, povestea roșianului Titus Onea, membru al rezistenței anticomuniste.

Era 28 octombrie 1949, puțin după ora 5 dimineața, cu mai mult de două ore înainte de răsăritul soarelui. Undeva în Sibiu, la jumătate de oră după ce fuseseră treziți și scoși din penitenciar fără să li se spună motivul până au ajuns la locul execuției, șapte bărbați așteptau în fața plutonului. Se auzeau ultimele cuvinte ale lui Nicolae Dabija căruia i se citise degradarea puțin mai devreme din gradul de maior în rezervă: „Trăiască România!”. Au urmat rafalele puștilor și vorbele comandantului plutonului de execuție către membrii acestuia „Tovarăși, ne-am îndeplinit datoria față de clasa muncitoare!”.

Cei șapte executați în acea dimineată erau: Nicolae Dabija, Ioan Scridon, Augustin Raţiu, Traian Mihălţan, Gheorghe Opriţa, Silvestru Bolfea și roșianul Titus Onea. Urmau să fie îngropați într-o groapă comună, fără niciun însemn. Fuseseră condamnați la moarte prin sentinţa nr. 816/4.10.1949 a Tribunalului Militar Sibiu. În aceeași proces, alte 18 persoane primiseră condamnarea la muncă silnică pe viaţă, timp de 10 ani sau 8 ani sau închisoare. Era destructurat Frontul Apărării Naţionale condus de maiorul Nicolae Dabija. Asasinatele, tortura, reținerile de libertate, cu sau fără punerea sub acuzare, anchetele și urmăririle au continuat pentru alți membri ai grupării și rudele lor pe toată perioada regimului comunist.

Maiorul Nicolae Dabija își constituise un grup de luptă de rezistenţă anticomunistă în Munții Apuseni, propunându-și coagularea grupurilor de luptă din zonă, scopul fiind realizarea de acţiuni armate de partizani la nivel național în cazul izbucnirii unui conflict între puterile occidentale şi Uniunea Sovietică, conflict pe care acesta îl considera a fi iminent.

Din organizaţia de rezistenţă anticomunistă a maiorului Nicolae Dabija făcea parte și Titus Onea. Acesta s-a născut la 10 ianuarie 1925, în comuna Roşia Montană, județul Alba. Tatăl lui, Gherasim, fusese subinginer la minele de aur din localitate, iar mama Eugenia, născută Macavei, casnică. De notat că aceasta era sora lui Alexandru și Traian Macavei care au contribuit la înfiintarea organizatiei anticomuniste Frontul Apărării Naţionale. Titus Onea a urmat cele patru clase primare în Roșia Montană. A continuat școlarizarea la Cluj, Blaj și București. În anul 1943, Titus Onea s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj-Sibiu, făcând trei ani la Sibiu, iar doi la Cluj.

La începutul lui 1949, la 24 de ani, Titus Onea s-a alăturat Frontului Apărării Naţionale. A fost implicat în transportul a diverse bunuri (între care mașini de scris) de la București la tabăra din Muntele Mare, a asigurat paza acesteia și urma să fie unul dintre mijlocitorii fuzionii grupului lui Nicolae Dabija cu cel al lui Popa Ştefan, din regiunea Teiuş, judeţul Alba. A fost prins în atacul armat al Securităţii din 4 martie 1949 asupra taberei de la Groși, Muntele Mare, a maiorului Nicolae Dabija. La momentul atacului, în tabără se aflau 22 de persoane. La atac au participat două plutoane din cadrul Batalionului 7 de Securitate de la Floreşti – Cluj alcătuite din circa 80 de soldaţi în termen, subofiţeri şi ofiţeri, precum şi mai mai multe cadre operative de la Serviciul Judeţean al Securităţii Poporului Turda.

Membrii cei mai importanți ai grupului sunt condamnați la moarte. Aceasta este dusă la îndeplinire pe 28 octombrie 1949, puțin după 5 dimineața. La Penitenciarul Sibiu, șapte bărbați sunt treziți și scoși din celule fără a li se spune motivul până ajung la locul execuției. În fața plutonului, se aud ultimele cuvinte ale lui Nicolae Dabija după ce i se citește degradarea din gradul de maior: „Trăiască România!”. Urmează rafalele puștilor și vorbele comandantului plutonului de execuție către membrii acestuia: „Tovarăși, ne-am îndeplinit datoria față de clasa muncitoare!”.