Mai multe organizații au depus oficial, în numele comunității din Roșia Montană și a societății civile care se opune proiectului minier, o intervenție în procesul de arbitraj prin care Gabriel Resources cere despăgubiri de 4 miliarde de dolari de la statul român, anunță situl Asociației Alburnus Maior din Roșia Montană.
Intervenția prezintă punctele de vedere ale comunității în procesul de arbitraj de la Centrul Internațional pentru Soluționarea Disputelor legate de Investiții (ICSID) din cadrul Băncii Mondiale. Echipa juridică prezintă noi date și perspective referitoare la încălcările drepturilor omului pe care le-au suferit membrii comunităţii care s-au opus planurilor de construcție a celei mai mari exploatări aurifere în carieră deschisă din Europa. Solicitarea prezintă de asemenea în detaliu efectele devastatoare asupra comunității locale pe care le-a avut proiectul minier al companiei miniere, firma canadiano-britanică Gabriel Resources.
În încercarea sa de relocare a comunității locale, compania a încălcat numeroase principii internaționale de drepturile omului. Dacă ar fi fost realizată, exploatarea minieră ar fi nivelat patru munți, ar fi distrus vestigii arheologice și ar fi folosit mii de tone de cianură. Pentru că nu a reușit să deschidă exploatarea minieră, compania încearcă acum să obțină suma de 4 miliarde USD, pe baza ISDS – mecanismul de soluționare a disputelor dintre investitor și stat – prevăzut în tratatele de investiții semnate de România cu Canada și Marea Britanie.
Organizațiile participante la intervenția în proces sunt: Asociația Alburnus Maior din Roşia Montană, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Greenpeace România, avocați ai societății civile de la Centrul pentru Drept Internațional de Mediu, Client Earth și Centrul European pentru Drepturi Constituționale și Drepturile Omului. Audierile sunt programate pentru decembrie 2019.
Campania Salvaţi Roşia Montană intervine în procesul cu Gabriel Resources