Stephanie Roth, figură marcantă a Campaniei Salvaţi Roşia Montană, a oferit un interviu Fundaţiei Mişcarea. Cum se văd retrospectiv protestele din 2013 pentru Roşia Montană, lupta împotriva corupţiei şi cultivarea democrației? Vă oferim în exclusivitate întregul material în limba română. Lectură plăcută!

Bine ați venit la emisiunea Fundației Mişcarea. Numele meu este Wiebke Johanning. Astăzi stau de vorbă cu activista Stephanie Roth, care este implicată în stoparea unui proiect minier de exploatare a aurului la Roșia Montană în România, precum și în mișcările democratice din România. Ambele campanii au fost promovate de Fundația Mişcarea.

Wiebke: Stephanie, ai fost implicată ani de zile în mișcări de protest. Dar te-ai născut în Elveția – sau ai lucrat în Elveția? Și ai crescut în Austria sau în Germania și ai locuit mulți ani la Londra. Cum ai dat de România?
Stephanie: A fost oarecum o întâmplare. Aveam un loc de muncă bun, dar voiam o viață cu sens. Am călătorit mult prin America de Sud și am văzut peste tot ce dezastre poate aduce dezvoltarea, așa că m-am hotărât ca tot restul vieții să călătoresc în întreaga lume și pur și simplu să-i ajut pe cei care se opun distrugerilor produse de acest așa-zis progres și să-i ajut să-și dezvolte abilități ca să se poată apoi ajuta singuri. Eram în Londra. Mi-am părăsit locul de muncă.

Wiebke: Lucrai ca jurnalist?
Stephanie: Lucram ca jurnalist în Londra și mă specializasem în probleme de mediu și proteste; după ce am plecat de la acel loc de muncă am avut 3 luni în care am investigat un caz din România și așa am ajuns în România. În prima zi când am aterizat acolo, eram în Sighișoara, am cunoscut un jurnalist român care mi-a spus că tocmai venise dintr-un sat din Transilvania, ascuns în munți, care se cheamă Roșia Montană, unde o firmă canadiană avea de gând să construiască cea mai mare exploatare auriferă în carieră deschisă din Europa. Așa că după câteva zile m-am dus la Roșia Montană. Asta se întâmpla în martie/aprilie 2002, când i-am cunoscut pe oamenii de-aici, am vorbit cu mulți oameni. Povestea lor m-a convins atât de mult, erau absolut fantastici și înțelegeam atât de bine lupta lor, încât m-am gândit să-i ajut. Am început să investighez, să văd cine se ascundea în spatele proiectului minier, de unde veneau banii, cine erau cei care sprijineau proiectul și am început să public articole în presa din străinătate. După câteva săptămâni am încheiat cu succes proiectul pentru care venisem iniţial în România, iar localnicii din Roșia Montană m-au sunat să mă felicite. M-au întrebat ce aveam de gând să fac mai departe și le-am zis, habar n-am, așa că m-au invitat, hai vino la Roșia Montană să ne ajuți să luptăm împotriva proiectului minier. Așa că după două zile m-am întors la Roșia. Și am stat acolo 8 ani, am luptat alături de ei împotriva proiectului minier și am construit această mișcare de protest, care a durat mulți ani, iar în 2013 oamenii au ieșit și în stradă.

Wiebke: Poți sa ne spui ce s-a întâmplat atunci?
Stephanie: Acele proteste au fost cele mai mari din România în ultima perioadă. Da. Un protest nu apare din senin. În timpul acestor ani dinainte de 2013, Roșia Montană a fost cea mai mare mișcare populară din România, pentru că înainte de fapt nu mai fusese niciuna. În acești ani, noi, ca să zic așa, ne-am străduit din greu să generăm nesupunere civică. Am organizat proteste masive în fața Ambasadei Canadei, în stilul Greenpeace. Dar ce a fost foarte important a fost că în fiecare vară am organizat un festival aici la Roșia Montană. Era gratuit și în fiecare an au venit la Roșia Montană aproape 15.000 de tineri, pentru 5 zile de muzică și discuții despre nesupunere civică și protest. Au venit organizații non-guvernamentale (ONG-uri) din Germania, Franța, Marea Britanie care le-au explicat tinerilor de aici ce înseamnă o mișcare de protest, care sunt drepturile lor, ce înseamnă nesupunerea civică. Iar în 2013, guvernul român, în disperare de cauză, pentru că proiectul minier fusese declarat ilegal în justiție, a emis o lege prin care declarau că proiectul minier este de interes național, ceea ce însemna că firma canadiană nu mai avea nevoie de nicio aprobare. Când un proiect este de interes național, cum ar fi o autostradă, atunci nu mai sunt necesare studiile de fezabilitate de mediu, de exemplu; proiectul poate pur și simplu să înceapă. Iar când statul, ca să zicem așa, a elaborat această lege, pentru o singură companie, a stârnit opoziția unei țări întregi. Și așa au început protestele din 2013.

Wiebke: Câţi oameni au participat?
Stephanie: Au fost 100.000 de oameni în stradă din septembrie 2013 până în ianuarie 2014, în fiecare week-end și uneori chiar în fiecare zi, în funcție de situație. Și în multe țări au fost sute de oameni care au ieșit în stradă ca să protesteze pentru Roșia Montană.

Wiebke: Și care e situația actuală a proiectului de la Roșia Montană?
Stephanie: Cu aceste sute de mii de oameni pe străzi, guvernul n-a mai putut să se arate de partea companiei miniere. În acel moment electoratul trebuia să voteze un alt guvern. Aceasta a fost o frustrare pentru compania minieră canadiană, care a amenințat că va merge la o curte de arbitraj și a și inițiat un proces la o curte de arbitraj din Washington, din cadrul Băncii Mondiale. Compania minieră a pretins despăgubiri de 4 miliarde de dolari pentru că nu a obținut aprobările pentru proiectul lor ilegal. Și negociază în spatele ușilor închise la această curte de arbitraj. Iar acum noi, oamenii direct afectați de exploatarea minieră, am depus si noi punctul nostru de vedere la Banca Mondială, pentru a sprijini o decizie în direcția bună. În paralel cu depunerea acestui punct de vedere la curtea de arbitraj, vrem să începem o campanie mai mare în Europa, în alte țări care au fost și ele afectate de exploatări aurifere, pentru a face cunoscut cazul Roşia Montană și a pune presiune pe judecătorii din Washington, ca să le spunem că aceste lucruri nu se pot cumpăra cu bani. Că Roșia Montană nu e de vânzare.

Wiebke: Ai menționat deja cuvintele cheie corupție si cultivarea democrației. Mai există încă o mișcare puternică în România în ultimii ani, în legătură cu acest subiect. Poți să ne zici ceva despre asta?
Stephanie: Guvernul actual este, ca să zic așa, condus oficial de Partidul Social Democrat. Șeful partidului este Liviu Dragnea, care a fost condamnat anterior și are mai multe procese pe rol, procese penale pentru că a fraudat mai multe alegeri locale și a obținut bani murdari, milioane și are o vila superbă în Bermude. Acesta este președintele Partidului Social Democrat din România. Vrea foarte mult să fie la putere, să ajungă președinte sau prim-ministru. Dar nu poate pentru că fost condamnat și are procese pe rol împotriva lui. Ce face cineva când e șeful unui partid și vrea să fie la putere? E simplu. Modifică legi, astfel încât persoanele cu condamnări penale să poată face parte din guvern. În prezent legea spune că dacă ai condamnări sau există procese penale în curs împotriva ta, nu poți avea o poziție oficială în stat; asta e legea pe care încearcă s-o modifice. Și ca reacție la asta, timp de un an și jumătate sute de mii de oameni au ieșit iar în stradă să protesteze, iar această mișcare se cheamă Rezist. De fapt a căpătat chiar o amploare mai mare decât Roșia Montană.

Wiebke: Această mișcare democratică este organizată sau mai degrabă sprijinită de Declic, o inițiativă pe care am promovat-o și noi la Fundația Mişcarea. Am promovat două organizații din România, odată Declic și altă dată Salvați Roşia Montană. În opinia ta, ca activist, ce a însemnat acest sprijin pentru organizație, pentru mișcare?
Stephanie: În ambele cazuri a fost ca un suflu de viață, de care mișcarea avea nevoie pentru a face un salt înainte și a scoate oamenii în stradă. În 2013 ați ajutat campania Salvați Roşia Montană iar, cum ziceam, în toamna 2013 am început acea mare mișcare de protest. Nu am fi putut să începem, nu am fi avut logistica pentru asta fără sprijinul din partea Fundației Mişcarea. Nu ar fi funcționat, și același lucru este valabil și cu Rezist. Când Fundația Mişcarea a început să sprijine Rezist, această mișcare a putut să ofere informații și materiale și să le distribuie celor care aveau nevoie, să le ia în stradă. A avut o importanță foarte mare. A fost o super investiție.

Wiebke: Îți mulțumesc foarte mult!
Stephanie: Mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă.

Puteți găsi mai multe informații despre activitatea Fundației Mișcarea pe www.bewegungsstiftung.de.