“Din bătrâni a rămas o credinţă că pe-aici, prin munţii noştri or trăit demult urieşi. Neamul lor o fost ȋmprăştiat pe pustietăţuri. Munţii or fost ridicaţi de mâinile lor, să le ţină umbră la cap.

Fetele cărau ȋn poală bolfi* de babdiţă, mari cât un crab de sub Ghergheleu*, numa aşa de jucărie, cum se joacă copiii noştri cu pietricele. Dacă le trăbuia oglindă, cărau apă ȋn pumni şi făceau lacuri de azi pe mâine. Ce nu puteau face? Că erau urieşi.

Ȋntr-un zorit de zori, o fată de astea de urieşi o luat ȋn poală o piatră vârtoasă şi fugea ȋmpreună cu alte fete de aceea samă. Acolo s-o ustenit şi-o ţipat-o jos şi-o zis:

– Despica-te-ai, că grea fuseşi!

Şi s-o despicat ȋn două, care şi astăzi se vede pe locul acela. Fetele de aceea samă or râs şi s-or veselit de piatra despicată. “Despicata”, despicată şi i-o rămas numele aşa din neam de urieşi. Trăbă c-o fost ȋntregoacă* mare de-o purtat ȋn poală un bolf de mărimea aia.”

* dicționar
bolf = bolovan
Ghergheleu = munte din Roşia Montană
întregoacă = puternică

Text preluat din Legende populare minerești, coord. Ana Șoit, fotografie preluată de aici: goo.gl/yVugPt