Am văzut Portavoce la prima proiecție în Festivalul One World Romania, o proiecție pentru liceeni. Realizatorii Ruxandra Gubernat, Henry Rammelt și Marcel Schreiter au fost în sală și au vorbit despre cum au văzut ei protestele, despre cum au construit filmul și despre diferențele față de protestele din alte țări.

Filmul arată schimbarea Bucureștiului și a României prin activarea civică a tinerilor. În primele minute m-am temut că povestea va fi puternic încărcată ideologic și că nu va fi povestea adevărată a evenimentelor care au reunit zeci, apoi sute de mii de români, dar n-a fost chiar așa.

Trecem cronologic prin protestele pentru Roșia Montană, cele de după Colectiv și cele declanșate de OUG 13 și vedem clar ce au în comun: furia față de politicienii corupți, nepăsători și vinovați de pierderea valorilor de mediu și culturale, de degradarea din sănătate, de furturile din toate domeniile, dar și creativitatea, energia și dorința de implicare.

Filmul arată cum mobilizarea culturală a dus în timp la o masivă mobilizare civică și politică. Prin interviuri cu activiști și organizatori de evenimente ca Street Delivery, Femei pe Mătăsari, Fân Fest Roșia Montană sau rave-uri, se trasează schimbarea socială începută timid, aproape nevăzut, acum 15-20 de ani.

„Un film absolut independent“ (Ruxandra Gubernat despre finanțarea Portavoce)

Protestele pentru salvarea Roșiei Montane au fost cel mai important declanșator: o dată cu ele protestul a devenit mainstream, să ieși în stradă a devenit la modă pentru mulți. Românii au ieșit în stradă pe 1 septembrie 2013, într-un moment în care totul părea pierdut. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă o mână de artiști și activiști care au început campania prin 2000 nu ar fi adoptat tactici de protest neobișnuite până atunci în România.

Filmul arată cum oamenii care s-au cunoscut la Street Delivery, la Fân Fest și apoi la proteste au învățat să aibă încredere unii în alții și au înțeles că au putere.

Am revăzut furia și speranța pe care le-am văzut de atâtea ori în ochii celor care vor să schimbe România.

Am văzut filmul împreună cu vreo 60 de liceeni. Una din întrebările puse regizorilor: „Credeți că noi vom reuși să schimbăm ceva în România?“