O profesoară din Roșia Montană este primul educator MERITO

324
views

Mariana Mera, profesoară pentru învăţământul preşcolar, la Grădiniţa cu Program Normal Gura-Roşiei, Roşia Montană, județul Alba, este primul educator MERITO.

Cea de-a treia ediție a proiectului a ales 11 profesori, având câteva premiere printre care şi selectarea primului educator MERITO. Poveştile acestora au fost documentate şi portretizate de reporteri colaboratori Decât o Revistă şi publicate, în galeria profesorilor MERITO, alături de poveştile celor 20 de profesori din generaţiilor anterioare.

„Pentru mine să fiu educatoare înseamnă o responsabilitate uriaşă, dar şi bucuria de a şti că am un scop nobil în viaţă: acela de a sădi sămânţa bună în minţile şi sufletele nelucrate încă, nealterate ale copiilor mici, care primesc totul cu uimire, candoare şi imensă curiozitate. Mi-aş dori ca elevii mei să ştie despre mine că mă bucur pentru fiecare reuşită de-a lor, ştiind că o parte mi se datorează şi mie, că mă întristează fiecare eşec de-al lor pentru că mă întreb unde am greşit şi eu, că mă străduiesc mereu pentru ca ei să crească frumos,” declară Mariana Mera organizatorilor proiectului.

Proiectul MERITO își propune să prezinte modele de profesori, care să inspire schimbări pozitive la nivelul întregului sistem educațional.

Proiectul este susținut de Fundația Romanian Business Leaders (RBL), care consideră că “avem nevoie de oameni care să ne inspire, care să devină multiplicatori de performanţă şi calitate “la firul ierbii” sau care să ne conducă spre schimbări pozitive la nivelul întregului sistem educaţional. Împreună cu aceştia, coagulăm comunitatea MERITO şi dezvoltăm proiectul spre a creşte şi inspira şi alţi profesori”.

În cei trei ani de proiect, de până acum, Fundația a descoperit sute de profesori şi a ales 31. Pentru prima ediție, informațiile au fost primite direct de la alți profesori, de la părinți și elevi sau foști elevi.

Acest proiect şi ciclul de selecţie se derulează anual. RBL este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit, înființată în iulie 2011. Obiectivul său este să dezvolte o platformă de acțiune și implicare socială pentru lideri din mediul privat.

Sursa foto: proiectulmerito.ro