Roșia Montană, pusă în pericol de proiectul de modificare a Legii construcțiilor

218
views

Roșia Montană este amenințată de proiectul de modificare a Legii construcțiilor propus recent de deputatul Florin Iordache, împreună cu alți parlamentari.

Aceștia vor modificarea Legii privind autorizarea lucrărilor de construcții (Legea nr. 50/1991), astfel încât să fie dezincriminată realizarea oricărui tip de construcție fără existența unei autorizații de construire. Impactul va fi unul extrem de negativ, spun arhitecții și specialiștii.

Proiectul pune în pericol Roșia Montană din două perspective. În primul rând pentru că fapte încadrate acum ca fiind sancționabile penal, ca distrugerea unor monumente istorice, nu vor mai fi pedepsite. În al doilea rând, deschiderea unor cariere de suprafață precum cea propusă în localitate, fără autorizație, nu vor mai fi sancționate nici măcar cu amendă. Anularea sancțiunilor deschide practic posibilitatea oricui să acționeze împotriva patrimoniului fără a fi pedepsit în niciun fel.

Din acest motiv, declic a inițiat o campanie prin care solicită Guvernului României să avizeze negativ proiectul de lege. Executivul are un termen de 60 de zile să dea un aviz favorabil sau negativ.

Șerban Țigănas, președintele Ordinului Arhitecților din România, este de părere că „este un atac la integritatea patrimoniului construit din România, patrimoniu care este cu greu apărat de cei care trebuie să o facă și în condițiile actuale”.

Petiția poate fi semnată aici: https://facem.declic.ro/campaigns/stop-distrugerii-patrimoniului?utm_campaign=blast2018-04-19&utm_medium=email&utm_source