Acțiunile de susținere a introducerii Roșiei Montane în UNESCO se înmulțesc

Cristian Mihai Dide a protestat vineri în fața Guvernului după solicitarea de suspendare a dosarului Roșiei Montane de la UNESCO și s-a legat cu un lanț de gardul care înconjoară clădirea, fiind luat pe sus și urcat în duba de jandarmi.

Incidentul a fost transmis live pe Facebook de câțiva jurnaliști. VIDEO

Dide a venit la Palatul Victoria cu un banner prin care își afirma susținerea pentru Roșia Montană (în contextul în care Guvernul a cerut suspendarea procedurii de includere a Roșiei Montana în Patrimoniul UNESCO), dorind să inițieze un „protest silențios”.

El s-a legat cu un lant foarte gros de gardul Palatului Victoria, plasându-se pe spațiul verde dintre gard și trotuar, scrie ziare.com.

El le-a arătat jurnaliștilor care îl filmau un document prezentat într-un proces derulat în București, sub semnătura directorului general al Jandarmeriei Române, care i-ar fi permis să protesteze în acel loc.

În zonă au venit peste 10 jandarmi și două dube negre. Unii dintre jandarmii prezenți au început chiar să filmeze cu telefoanele mobile, în timp ce un altul a venit cu cleștele și a tăiat lanțul cu care protestatarul se legase.

Pentru că Dide a refuzat să meargă de bunăvoie la duba, jandarmii l-au luat cu forța.

Jandarmii le-au cerut jurnaliștilor să nu filmeze și le-au cerut să se legitimeze, deși aceștia purtau legitimații de jurnaliști. VIDEO

Anunțul cu privire la retragerea dosarului a declanșat o serie de proteste desfășurate în București și alte câteva orașe ale țării la care au participat câteva mii de oameni.

De asemenea, organizația Greenpeace a organizat un protest în fața Guvernului, la care activiștii au adus câțiva saci cu ”dolari”. VIDEO

PrieteniiRoșieiMontane au organizat un flashmob în semn de protest, în fața Ministerului Culturii, cerând demisia ministrului George Ivașcu. VIDEO