Documentele secrete din dosarul Roșia Montană au dispărut de la Agenția pentru Resurse

Documente secrete de stat din dosarele Roșia Montană și Sterling au dispărut din dosarele de la Agenția Națională de Resurse Minerale, scriu jurnaliștii de la Newsweek.

Este vorba de zeci de documente din dosarele celor două concesiuni care nu se mai regăsesc în arhiva ANRM. Lipsa lor a fost confirmată chiar de către actualul președinte al Agenției, Gigi Dragomir, care a dispus o anchetă. ”La această dată există o verificare internă, care nu este finalizată, cu privire la circuitul documentelor, inclusiv documente clasificate, pentru mai multe licențe, inclusiv cea la care faceți referire”, a declarat acesta. Situația este cu atât mai gravă cu cât nu se știe exact care sunt documentele dispărute, semn că nici măcar înregistrarea lor inițială nu s-a făcut cum trebuie.

Ambele dosare au provocat controverse aprinse în spațiul public. Compania canadiană Gabriel Resources, acționarul majoritar al firmei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), a intrat pe piața românească în anul 1995, iar de atunci RMGC și ANRM ar fi semnat circa 500 de documente din care majoritatea a fost clasificată ca secrete de serviciu sau secrete de stat. Sterling România, care a venit în România în anul 2006, a primit acceptul ANRM, după numai un an, ca licența de explorare în perimetrele Midia și Pelican să fie transformată în contract de concesionare a gazului și petrolului din aceste perimetre. De asemenea, Guvernul a emis o hotărâre prin care petrolul și gazele din jurul Insulei Șerpilor au fost concesionate firmei Midia Resources SRL, controlată de canadienii de la Sterling Resources Ltd. În 2009, premierul Emil Boc l-a acuzat pe predecesorul său că a încheiat o înțelegere care prejudiciază interesele financiare ale României.

Dispariția documentelor originale este foarte gravă, mai ales în contextul în care Gabriel Resources a dat în judecată statul român fiindcă nu a permis începerea exploatării zăcămintelor aurifere de la Roșia Montană, pentru care canadienii cer 4,4 miliarde de dolari despăgubire. Litigiul este pe rolul Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială de la Washington.

Încă din 2016 s-a demarat un amplu proces privind declasificarea câtorva sute de documente oficiale, ambele părți ducând o adevărată luptă juridică pentru a influența acest proces, cu Gabriel Resources încercând să convingă Curtea să ceară statului român declasificarea unor documente. În paralel, Gabriel Resources a cerut statului român prelungirea licenței de exploatare a aurului pentru încă cinci ani, decizia urmând să fie luată în acest an. Numai că autoritățile de la București vor trebui să ia o hotărâre în această chestiune fără să aibă la dispoziție documentele secrete de la ANRM.

Nu este pentru prima dată când instituțiile statului român se dovedesc incapabile să păstreze documente de o importanţă vitală. În august 2013, ministrul Transporturilor, Dan Șova, anunța că nu mai este de găsit contractul original pentru autostrada Bechtel, un alt proiect controversat. Ministerul a depus plângere penală, însă dosarul a fost plimbat între parchete până în 2015, când faptele s-au prescris. Contractul cu Bechtel a fost încheiat în timpul guvernării Năstase și prevedea o sumă de 2,2 miliarde de euro pentru construirea autostrăzii Transilvania. Guvernul Tăriceanu a cerut renegocierea contractului, iar renegocierea a adus suplimentarea notei de plată cu 9,3 milioane de euro.

Sursa foto