Stratul de zăpadă la Roșia Montană a atins luni câțiva centimetri. În cursul zilei de marți, este posibil să apară fenomenul de ploaie înghețată.
Primul strat de nea din această iarnă s-a așternut în mai multe localități ale județului Alba, transmite Alba24. Se înregistrau doi centimetri în Roșia Montană și Câmpeni, iar la Sebeș erau trei centrimetri. Cel mai mare strat a fost luni dimineaţa la Alba Iulia, circa patru centimetri, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În zonele montane, la altitudini mari, omătul este deja stăpân de mai mult timp, cum ar fi în Munții Sebeșului la Șureanu și în zonele mai înalte din Țara Moților.
A continuat să ningă pe parcursul zilei de luni. Zăpada este mai vizibilă în zonele necirculate și pe acoperișurile caselor, mai puțin pe carosabil. Este posibil să apară fenomenul de ploaie înghețată în cursul zilei de marți. Dacă nu ați schimbat cauciucurile de vară cu cele de iarnă, trebuie să o faceți cât mai repede din cauza incidentelor auto care apar în condiții de mâzgă sau zăpadă pe drum şi pentru a evita amenzile mari pe care le riscați.
Campania Salvaţi Roşia Montană intervine în procesul cu Gabriel Resources