Primăria din Roşia Montană verificată de Curtea de Conturi

15 primării din Alba, printre care cea din Roşia Montană, şi o societate comercială vor fi verificate în semestrul al doilea al anului 2018 de către Curtea de Conturi, conform Ziarului Unirea.

Programul Camerei de Conturi Alba cuprinde audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară la următoarele 15 primării: Roșia Montană, Daia Română, Arieșeni, Jidvei, Cetatea de Baltă, Râmeț, Unirea, Galda de Jos, Cricău, Ighiu, Almașu Mare, Stremț, Gîrda de Sus, Mihalț, Berghin. De asemenea, inspectorii vor controla modul de administrare a patrimoniului public și privat al unităților societăţii comercială Parcul Industrial Cugir SA, la care este acționar unic Consiliul Județean Alba.

Reprezentanții instituției susțin că prin publicarea acestui program de activitate se dorește informarea transparentă a autorităților publice și a publicului larg: „Planificarea activității de audit public extern se realizează pe două niveluri, respectiv o planificare multianuală, pentru o perioadă de 3 ani, și o planificare anuală. O entitate poate fi verificată de mai multe ori pe parcursul aceluiași an, în cazul existenței unor solicitări primite din partea Parlamentului sau a unor informații privind deficiențe grave în utilizarea fondurilor publice”.

De menţionat că acţiunile de control şi audit ale Curţii de Conturi Alba din anul 2017 au descoperit prejudicii de 3,8 milioane de lei la primăriile din judeţ. Cele mai dese neregularităţi au fost: plăţi efectuate pentru lucrări nerealizate, neaplicarea unor hotărâri judecătoreşti, cheltuieli cu carburantul fără documente justificative şi penalităţi financiare plătite nejustificat.