Tribunalul Alba a anulat decizia privind desfiinţarea claselor V-VIII de la Şcoala Gimnazială Miceşti. Instanţa a considerat că „educaţia este cea mai bună investiţie pe termen lung, iar raportarea la o iluzorie economie de bani este profund eronată”, relatează Adevărul.
Tribunalul Alba a desfiinţat hotărârea consiliului de administraţie de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia prin care clasele gimnaziale desfășurate în şcoala comunei Miceşti fuseseră mutate la liceul menţionat. Comitetul de părinţi al şcolii gimnaziale nu a fost de acord cu hotărârea din 17 ianuarie 2018 şi a contestat-o în justiție. Judecătorul a decis în 26 iunie 2018 anularea deciziei şi menţinerea claselor V–VIII în localitate. Motivația a fost că actul a avut în vedere un singur criteriu, cel economic, din toate cele şase prevăzute în Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 5472/2017: criteriul legislativ, criteriul demografic, criteriul geografic, criteriul socio-economic şi criteriul relevanţei.
Reprezentanţii Liceului Sportiv au formulat contestaţie, dosarul plecând la Curtea de Apel. Aceasta a decis vineri, 31 august, să decline la Tribunalul Alba cauza prin care Comitetul de Părinţi a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de hotărârea Consiliului de Administraţie de la Liceul cu Program Sportiv, din ianuarie 2018.
Între timp, peste 100 de părinţi şi copii de la Şcoala Gimnazială Miceşti au protestat la Inspectoratul Şcolar Alba cu mesaje precum „Pe ai noştri scumpi copii nu faceţi economii” și „Dacă ei sunt viitorul, nu le mai stricaţi motorul”. În urma discuţiei dintre manifestanți şi conducerea Inspectoratului Şcolar, părţile au căzut de acord că vor aştepta decizia definitivă a instanţei.
Campania Salvaţi Roşia Montană intervine în procesul cu Gabriel Resources